Ponta scapă de un dosar penal. Parchetul a decis că fapta sesizată de DNA nu există

Ponta scapă de un dosar penal. Parchetul a decis că fapta sesizată de DNA nu există
Publicat: 13/07/2017, 08:48

După ce DNA a clasat cauza privind infracțiunea de conflict de interese în ceea ce-l privește pe fostul premier Victor Ponta, o parte din aceasta a fost disjunsă și trimisă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).

„La data de 22 martie 2017 s-a dispus clasarea cauzei privind infracțiunea de conflict de interese (3 fapte) ce au fost reținute în sarcina lui Victor Viorel Ponta, raportat la calitatea sa de prim ministru (cauză mediatizată prin comunicat nr. 1026/ 5 iunie 2015). Soluția de clasare pentru această infracțiune s-a dispus deoarece a intervenit cauza de împiedicare a efectuării urmăririi penale față de Victor Viorel Ponta pentru faptele menționate, ca urmare a faptului că solicitarea DNA de încuviințare a urmăririi penale a fost respinsă de Plenul Camerei Deputaților. Cu privire la presupuse infracțiuni privind fapte care nu sunt de competența DNA s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, arăta Direcția Națională Anticorupție (DNA), pe 12 mai, la solicitarea MEDIAFAX.

Surse judiciare au declarat atunci pentru agenția de presă MEDIAFAX că dosarul disjuns și transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție viza infracțiuni de evaziune fiscală.

Miercuri, reprezentanții Parchetului General au declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că dosarul a fost clasat pe motiv că fapta nu există.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Un bucureștean reclamă că are nevoie de reconstrucția penisului după ce a apelat la un...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Ultimele sondaje înainte de alegerile din SUA. Cine va câștiga: Kamala Harris sau Donald Trump?
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu a câştigat al doilea mandat de preşedinte /...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Statul îi ia casa lui Klaus Iohannis. Ce lovitură i se pregătește președintelui României
Ardei și dulci, și acrișori. Rețeta care trece peste prejudecățile din bucătărie  
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
Horoscop zilnic, 5 noiembrie 2024: Fecioarele dau dovadă de luciditate extremă și vor acționa cu...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Sex protejat pentru pescăruși? Orașul care vrea să le administreze păsărilor pilula contraceptivă